062001930
  medpresa@gmail.com

DEFINIȚIE ȘI CAUZE

Boala Parkinson este o boală degenerativă a sistemului nervos central care afectează sistemul de motor. Aceasta se distinge prin progresie lentă. Cel mai adesea apare la persoanele în vîrstă de peste 50 de ani și afectează capacitatea de a-și controla mișcările corpului.

Anumite celule nervoase de la nivelul creierului produc, în mod normal, o substanță chimică numita dopamina. Dopamina este un mediator chimic sau un neurotransmițător, prin intermediul căruia celulele nervoase controlează mișcările corpului. În boala Parkinson, aceste celule nervoase, ce produc dopamina, se distrug ducând la nivele scăzute ale acesteia. Când se întamplă acest lucru pot apărea probleme în mișcările corpului.

Sunt studii în desfășurare ce urmăresc să determine dacă există o cauză genetică a bolii Parkinson. Doar un mic procent dintre cei ce au boala Parkinson au un părinte, un frate sau o sora cu această boală. Totuși, transmiterea unor gene (unitatea de bază a eredității, alcătuită din acid dezoxiribonucleic) anormale pare să fie cauza bolii Parkinson cu debut precoce în cadrul unor familii la care se descoperă această afecțiune la vârste mult mai tinere.

Nivelurile scăzute de dopamină (mediatorul chimic) implicate în controlul mișcărilor dau simptomatologia acestei afecțiuni. Lipsa acestui neurotransmițător apare atunci când celulele nervoase dintr-o anumită parte a creierului, ce produc dopamine, se deteriorează sau se distrug. Cauza exactă a acestei afectări a celulelor nervoase nu se cunoaște.

Cu toate acestea, medicii sugerează următoarele cauze ale bolii Parkinson:

  • Lipsa vitaminei D;
  • Traumatisme craniene;
  • Tumoare a creierului;
  • Ateroscleroza cerebrală;
  • Predispoziţie genetică;
  • Modificări legate de vîrstă în organism;
  • Complicaţie a infecţiilor virale;
  • Otrăvirea organismului cu toxine periculoase.

SIMPTOMELE PARKINSON

Tipul și severitatea simptomelor bolii Parkinson variază de la un bolnav la altul și în funcție de stadiul bolii. Simptomele, care pot apărea la un pacient în primele faze, pot să nu se dezvolte decât în fazele tardive ale afecțiunii la alți pacienți sau pot să nu apară deloc.

Cele mai frecvente simptome sunt:

  • tremorul (oscilații lente și regulate), de cele mai multe ori ale mâinii, a brațului sau a piciorului. Tremorul din boala Parkinson apare atunci când persoana afectată de această boală este trează, este în poziție șezandă sau în picioare (tremorul de repaus) și cedează atunci când persoana mișcă partea afectată a corpului;
  • rigiditatea musculară și durerea continuă. Unul dintre cele mai comune semne apărute la debutul bolii este reducerea balansării brațului afectat în timpul mersului datorită rigidității musculare. Rigiditatea poate afecta musculatura membrelor inferioare, a feței, gâtului sau a altei părți a corpului și poate duce la oboseala musculară și la anchilozare;
  • mișcări încetinite și limitate (bradikinezie), în deosebi atunci când persoana încearcă să se miște dintr-o poziție de repaus. De exemplu, mișcarea de ridicare dintr-un scaun sau schimbarea poziției în pat pot fi dificile;
  • slăbirea mușchilor feței și a gâtului. Vorbirea și înghițirea pot deveni mai dificile și persoanele respective se pot îneca, tuși sau pot pierde saliva pe la colțurile gurii. Vorbirea este una monotonă și șoptită. Pierderea capacității de contracție a mușchilor feței poate duce la o expresie facială fixă, așa numita "mască Parkinsoniană";
  • dificultăți în deplasare (probleme ale mersului) și în menținerea echilibrului (instabilitate posturală). Persoanele cu boala Parkinson pot face pași mărunți și târându-și picioarele, acestea fiind foarte apropiate și se pot înclina puțin în față din talie (poziția gârbovită), de asemenea există probleme cu întoarcerile din timpul mersului.

Tremorul este unul din primele semne pe care pacienții sau cei din familia lor îl observă. Inițial tremorul poate afecta doar un braț sau doar un picior sau poate fi observat pe o întreagă parte a corpului. Tremorul mai poate afecta, de asemenea, limba și buzele. Pe masură ce boala avansează, acest tremor se poate extinde pe ambele părți ale corpului, deși în unele cazuri acesta rămâne doar pe o singură parte.

Stresul emoțional și solicitarea fizică fac ca tremorul să fie mult mai evident. Somnul, relaxarea completă sau intenția de a face o mișcare sau chiar mișcarea în sine reduc sau chiar opresc tremorul.

Deși tremorul este unul dintre cele mai comune semne din boala Parkinson, aproape jumătate din cei care au un tremor nu au Parkinson.

De asemenea, boala Parkinson poate cauza o varietate de alte simptome. Acestea pot include:

  • dexteritate și coordonare diminuate. Modificările scrisului de mână sunt obișnuite și scrisul devine mai mic (micrografie). Abilitățile atletice scad și activitățile zilnice, cum ar fi îmbrăcatul sau servirea mesei devin mai dificile;
  • crampe musculare și afectarea articulațiilor;
  • o piele mai grasă și apariția sau sporirea mătreței;
  • probleme digestive și urinare. Constipația este obișnuită. Controlul micțiunii este dificil și pot apărea urinări frecvente și imperioase;
  • probleme apărute în controlul involuntar sau automatic al unor funcții ale organismului cum ar fi: creșterea transpirației, scăderea tensiunii arteriale când persoanele stau în poziție ortostatică (hipotensiunea ortostatică) și disfuncții sexual;
  • apariția bruscă și scurtă a imposibilității de a se mișca;
  • pot apărea tulburări ale somnului, ale dispoziției și ale gândirii la cei afectați de această boală. Somnolența sau insomnia pot apărea la acești pacienți datorită anxietății, depresiei, sau oboselii fizice. Persoanele afectate de această boală pot să nu aibă un somn normal deoarece nu-și pot schimba poziția în pat cu ușurință.

DIAGNOSTICAREA

Dacă se descoperă apariția tremorului, acesta trebuie atent urmărit și trebuie discutat cu doctorul în timpul controlului medical. O descriere cât mai exactă poate ajuta medicul să pună un diagnostic corect. Descrierea pacientului ar trebui să răspundă la următoarele întrebări: tremorul a apărut brusc sau treptat?, a dus la îmbunătățirea sau înrăutățirea lui?, ce parte a corpului a fost afectată?

La moment nu există nici un test screening pentru boala Parkinson. Diagnosticul de boala Parkinson se bazează pe istoricul medical și pe un examen neurologic amănunțit.

De asemenea, nu există teste de laborator care să diagnosticheze boala Parkinson. Dacă simptomele pacientului și rezultatele obținute de doctor în timpul consultului nu sunt în întregime tipice bolii Parkinson se pot face anumite teste pentru a putea diagnostica alte afecțiuni cu simptome asemănătoare. De exemplu, testele de sânge pot fi făcute pentru a verifica dacă nu este cumva vorba de o afecțiune tiroidiană sau hepatică. O examinare RMN poate fi făcută pentru a exclude un infarct miocardic sau o tumoră a sistemului nervos central.

Un alt test imagistic numit PET (tomografie cu emisie de pozitroni) poate detecta nivele scăzute de dopamină la nivelul creierului, putându-se astfel pune diagnosticul de boala Parkinson. Totuși, această investigație nu este una uzuală deoarece este foarte scumpă și nu este disponibilă în foarte multe spitale, fiind încă în faza experimentală.

TRATAMENT

La început, în cazul simptomelor ușoare, pacienții cu boala Parkinson pot să nu aibă nevoie de tratament. Medicul va putea amâna momentul prescrierii tratamentului până când simptomele bolii devin supărătoare și interferă în activitatea zilnică. Metodele de tratament adiționale cum ar fi exercițiile fizice, fizioterapia și terapia ocupațională pot fi de ajutor în toate stadiile bolii Parkinson, mai ales în menținerea tonusului, mobilității și independenței.

Dacă este nevoie de tratament medicamentos, există câteva opțiuni. Deși Levodopa este încă considerată cel mai bun medicament pentru Parkinson, efectele ei secundare (ce includ mișcări involuntare și alte complicații motorii) pot cauza probleme în stadiile tardive ale bolii. Studiile recente sugerează că tratamentul inițial cu agoniști dopaminergici cum ar fi Pramipexol și Ropinirol pot întârzia necesitatea începerii tratamentului cu Levodopa și pot astfel întârzia apariția efectelor secundare ale acesteia. Alte medicamente nondopaminergice ce pot fi folosite în primele faze evolutive ale bolii sunt Amantadina, inhibitori de monoaminoxidaza (cum ar fi Selegin) și anticolinergice (cum ar fi Trihexifenidil).

Nu există careva tratament care sa oprească distrugerea celulelor nervoase ce duce la apariția acestei afecțiuni. Totuși, unele medicamente pot ameliora simptomele bolii. Tratamentul chirurgical poate fi, de asemenea, folositor în tratarea simptomelor, dar în cazul unui numar mic de persoane.

Tratamentul este diferit pentru fiecare persoană în parte și se poate schimba pe masură ce boala evoluează. Vârsta, ocupația, familia și condițiile de viață pot influența deciziile privind începerea tratamentului, tipul acestuia și când să se modifice medicația.

Tratament de întreținere

Există o serie de măsuri ce pot fi luate și la domiciliul persoanei afectate de Parkinson pentru a face ca aceasta să facă față mult mai ușor simptomelor. Trebuie sfătuit pacientul să-și folosească energia pentru activitățile strict necesare și să-și amenajeze locuința astfel încât să-i fie foarte ușor să se deplaseze și lucrurile necesare să-i fie la îndemână. Toate acestea îl vor ajuta să fie o persoană independentă.

Exercițiile fizice regulate, o dietă echilibrată sunt foarte importante în cadrul tratamentului. Exercițiile pot ajuta la menținerea tonusului, a coordonării și a rezistenței, dar și în menținerea greutății și în reducerea posibilității de apariție a constipației. În ceea ce privește alimentația persoanelor cu Parkinson este foarte important ca acestea să ceară toate informațiile privind alimentația de la medicul curant, deoarece consumul de proteine poate interfera cu absorția medicamentelor și poate modifica eficacitatea lor.

Este indicat ca pacienții să-și păstreze o stare cât mai bună de sănătate. O dietă echilibrată, odihna, precum și suportul emoțional și practic din partea familiei, pot fi de mare ajutor. Recunoașterea și tratarea depresiei reprezintă o parte importantă a terapiei la domiciliu. Depresia este frecventă la cei cu Parkinson și poate apărea înainte ca boala să fie diagnosticată.

O persoană aflată într-o fază avansată a bolii este limitată în ceea ce privește libertatea de mișcare și efectuarea activităților zilnice. Simptomele se pot modifica de la o zi la alta și efectele adverse ale medicamentelor folosite în cadrul tratamentului pot limita eficiența acestuia. Medicul curant va trebui să modifice tratamentul în funcție de modificările ce apar în simptomatologia bolii.

Un logoped poate recomanda exerciții de respirație și de vorbire ce pot să ajute pacienții, care au vorbirea monotonă, imprecisă, șoptită, specifică celor afectați de Parkinson, mai ales în stadiile finale.

Blocarea musculară poate fi rezolvată prin efectuarea unor mișcări intenționate. Deplasarea către un punct fix pe pământ, făcând un prim pas precis, lung, în stil de marș poate ajuta la depășirea episoadelor de rigiditate musculară.

Tratament în cazul agravării bolii

Pe masură ce boala evoluează, simptomele devin din ce în ce mai supărătoare. Majoritatea pacienților dezvoltă un tremor de la ușor la moderat. Mișcările sunt lente și limitate datorită rigidității musculare și încetinirii sau pierderii reflexelor automate (bradikinezie).

Tratamentul în acest stadiu este cântărit în funcție de severitatea simptomelor și de efectele adverse ale medicamentelor. Simptomele bolii se schimbă pe masură ce afecțiunea trece prin diferitele stadii evolutive. Doctorul va supraveghea evoluția fiecărui pacient în parte și va modifica tratamentul în funcție de apariția unor noi simptome.

Levodopa este cel mai cunoscut medicament folosit în tratamentul bolii Parkinson. Totuși poate avea o serie de efecte adverse la doze mari sau după un tratament îndelungat. Medicul specialist poate să prescrie agoniști dopaminergici, cum ar fi Pramipexol sau Ropinirol pentru a pregăti începerea tratamentului cu Levodopa.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos este tratamentul uzual în cadrul bolii Parkinson. Scopul acestui tratament medicamentos este de a suplini lipsa neurotransmițătorului - dopamina, ce cauzează simptomatologia acestei afecțiuni. Tratamentul este început, de obicei, când simptomele bolii duc la infirmitatea persoanei, aceasta ne mai putând să-și desfașoare activitățile zilnice.

Tratamentul poate fi diferit, în funcție de simptome, de vârsta pacientului, precum și în funcție de răspunsul acestuia la medicamente. Medicamentele pot ameliora simptomele, dar au și o serie de efecte adverse. Este nevoie de timp pentru ca medicul să stabilească o combinație eficientă de medicamente, care să-și facă efectul la fiecare persoană în parte.

Astăzi, Levodopa este considerată cea mai eficientă în controlul simptomelor din boala Parkinson și pentru mulți ani a fost medicamentul preferat în tratamentul celor noi diagnosticați cu Parkinson. Totuși, datorită folosirii acesteia pe o perioadă lungă de timp și în doze crescute au aparut o serie de complicații motorii, care au fost dificil de tratat.

De aceea, unii medici preferă să folosească agonistii dopaminergici, mai nou apăruți (cum ar fi Pramipexol și Ropinirol), mai ales în primele etape ale bolii. Folosirea acestor medicamente în primele faze ale afecțiunii duc la amânarea întroducerii în tratament a Levodopei și astfel se întârzie apariția complicațiilor motorii.

Întrebarea privind care dintre aceste două medicamente, Levodopa sau agoniștii dopaminergici este mai benefic în primele faze ale bolii; nu este pe deplin lamurită. Levodopa controlează simptomele mult mai bine decât agoniștii dopaminergici. Totuși, având în vedere studiile efectuate, îngrijorarea medicilor în ceea ce privește efectele pe termen lung ale administrării de Levodopa în fazele inițiale și în doze mari, i-a făcut pe aceștia să recomande tratamentul inițial cu agoniști dopaminergici, mai ales la cei sub 60 de ani. Pe masură ce boala avansează medicul va putea prescrie concomitent Levodopa și agoniști dopaminergici.

În general, tratamentul inițial al bolii Parkinson incepe cu:

  • agoniști dopaminergici (Bromcriptina, Pergolid, Pramipexol, Ropinirol);
  • Levodopa și Carbidopa;
  • inhibitor periferic al Catecolometiltransferazei (COMT), Entacapon, Tolcapon;
  • agenți anticolinergici (Benztropina, Trihexifenidil);
  • Selegilina - inhibitor al monoaminoxidazei tip B;
  • Amantadina.

Toate medicamentele folosite în tratamentul Parkinsonului pot avea efecte adverse neplăcute. Un regim medicamentos ideal este acela ce controlează simptomele bolii și efectele adverse sunt bine tolerate de pacient. Levodopa și alte medicamente pot fi mult mai eficiente, dacă sunt luate înainte de mese. Oprirea bruscă a medicației poate înrăutăți simptomele și poate fi periculoasă.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical poate fi luat în considerare atunci când medicamentele nu mai pot controla simptomele bolii sau când efectele adverse sunt destul de severe și afectează activitățile de zi cu zi ale pacientului.

Electrostimularea profundă cerebrală este un tratament nou în terapia Parkinsonului. Această terapie folosește impulsuri electrice pentru stimularea unei anumite zone a creierului. Impulsurile electrice sunt generate de o serie de electrozi plasați printr-o intervenție chirurgicală în creier.

Această tehnică poate fi folosită și în combinație cu tratamentul medicamentos, cu Levodopa sau alte medicamente, când acesta nu mai controlează simptomatologia într-un mod adecvat. Această tehnică chirurgicală este pe cale să devină metoda chirurgicală preferată de terapie, mai ales a cazurilor aflate într-o fază avansată a bolii. Nu distruge substanța nervoasă de la nivelul creierului și are riscuri mult mai mici decât metodele vechi, mai distructive, cum ar fi Palidotomia și Talamotomia.

Neurotransplantul este un procedeu experimental, care este în studiu, pentru terapia Parkinsonului. Constă în implantul de celule care să producă Dopamina la nivelul creierului. Aceste celule pot proveni de la un creier fetal, deși folosirea țesuturilor fetale este controversată. În viitor, neurotransplantul poate include și transplantarea nervilor din zonele sănătoase în zonele afectate sau folosirea celulelor modificate genetic.

Neurotransplantul a fost făcut unui număr mic de persoane și poate fi făcut doar în câteva centre medicale din lume.

Intervenția chirurgicală nu reprezintă o rezolvare pentru cei cu boala Parkinson. De obicei, după aceasta, medicația este încă necesară, dar intervenția chirurgicală poate reduce numărul și dozele de medicamente necesare controlării simptomelor bolii. Toate acestea duc la reducerea efectelor adverse cauzate de medicamente și în același timp se obține și un control al bolii.

INFORMAȚII UTILE

La inceput, boala Parkinson nu afectează într-o prea mare măsură viața persoanei în cauză, dar o dată cu trecerea timpului aceasta devine din ce în ce mai supărătoare.

Tratamentul la domiciliu îi ajută pe cei afectați să se adapteze și pe masură ce boala avansează să rămână independenți cât de mult este posibil. Calitatea vieții acestuia depinde în mare măsură de continuarea activităților de la serviciu, de păstrarea unei legături strânse cu familia și de păstrarea independenței. Folosirea unui baston sau a unui mergător pot fi utile pe măsură ce boala avansează.

Aspecte ce pot fi de folos în tratamentul ambulator al unui pacient cu Parkinson sunt:

  • modificarea anumitor activități și reamenajarea casei astfel încât activitatile zilnice să fie cât mai mult simplificate, iar repoziționarea mobilei să fie făcută astfel înât să existe mereu ceva în care pacientul să se sprijine atunci când se deplasează;
  • să urmeze o dieta sănătoasă, care să includă fructe, vegetale, cereale, legume, pește, carne de pasăre, carne slabă, produse lactate slabe;
  • exercițiile fizice și fizioterapie, care sunt foarte eficiente în toate fazele bolii;
  • să facă față apariției tremorului, iar pentru reducerea acestuia poate fi bună luarea unei greutăți în mâna care tremură;
  • să se lucreze cu un logoped pentru îmbunătățirea vorbirii;
  • reducerea problemelor în ceea ce privește mâncatul și salivația excesivă prin schimbarea mâncărurilor și a felului cum sunt mâncate;
  • a face față blocajului motor, prin diferite metode cum ar fi mersul către o țintă de pe podea;
  • a face față disfuncțiilor sexuale. Trebuie discutat cu medicul și despre această problemă. Acesta poate sugera o serie de modificări în terapie, cum ar fi schimbarea medicamentelor sau a exercițiilor fizice.

Articole medicale